CCIA a lansat un raport crucial privind corupția în întreprinderile din Republica Moldova deținute de stat

Comitetul Consultativ Independent Anticorupție (CCIA) a lansat pe 14 noiembrie 2024, cel de-al patrulea raport intitulat „Curățarea de corupție: Recomandări pentru întreprinderile din Moldova deținute de stat”.

În scopul îmbunătățirii transparenței și reducerii corupției în întreprinderile deținute de stat din Moldova, CCIA a lansat astăzi un raport detaliat privind corupția din aceste entități. Raportul a fost prezentat în cadrul unui eveniment public la care au participat reprezentanți ai instituțiilor de stat, organizațiilor neguvernamentale, comunității donatorilor și mass-media. Documentul analizează în detaliu lacunele în legislație și în reglementări, precum și alte aspecte care favorizează fraude, risipa și abuzuri în cadrul companiilor deținute de stat, și propune o serie de recomandări pentru consolidarea luptei împotriva corupției prin modificarea structurii de administrare în aceste întreprinderi.

Raportul a identificat reformele legale și de reglementare care sunt esențiale pentru îmbunătățirea administrării întreprinderilor de stat, în special în ceea ce privește funcțiile lor de management și control. Recomandările oferite în raport subliniază importanța implementării controalelor interne și a măsurilor de prevenire a corupției aliniate celor mai bune practici internaționale. Aceste măsuri vor reduce riscurile de corupție și vor îmbunătăți funcționarea generală a întreprinderilor deținute de stat, care sunt esențiale pentru economia Republicii Moldova, sectorul ocupării forței de muncă și pentru furnizarea serviciilor pentru întreaga societate.

Raportul evidențiază de asemenea, necesitatea unor îmbunătățiri structurale în cadrul cărora activează întreprinderile deținute de stat. Printre recomandările cheie se numără: numiri pe bază de merit a liderilor independenți, motivați și integri în calitate de membri ai consiliilor și conducerii întreprinderilor deținute de stat; protecții mai sigure pentru avertizorii de integritate care depistează corupția; și reforma legislației privind achizițiile publice pentru asigurarea corectitudinii și transparenței în procesele de licitație și ofertare.

Ținând cont de faptul că întreprinderile deținute de stat activează în sectoare critice pentru economia Republicii Moldova, precum sectorul energetic, transportul și telecomunicații, raportul subliniază importanța reducerii interferenței politice și asigurării unei funcționări eficiente, transparente și competitive cu sectorul privat. Consolidarea administrării întreprinderilor deținute de stat va contribui nu doar la stabilitatea economică a Republcii Moldova, dar și la atragerea investițiilor străine din partea investitorilor integri, ale căror interese corespund cu cele ale economiei Republicii Moldova.

Eforturile Republicii Moldova de a adera la Uniunea Europeană au adus în prim-plan reformele anticorupție, Comisia Europeană subliniind necesitatea transparenței și a unei integrități instituționale mai puternice. Deși în ultimii ani au fost inițiate reforme legislative, raportul CCIA semnalează provocările care mai persistă, inclusiv aplicarea inconsecventă a legilor, influențele politice și controalele interne insuficiente, din cauza cărora întreprinderile deținute de stat rămân vulnerabile în fața corupției.

James Wasserstrom, copreședinte al Comitetului Consultativ Independent Anticorupție a declarat în cadrul evenimentului: „Pentru ca Republica Moldova să poată combate cu succes corupția și să construiască o economie puternică și competitivă, este esențial ca întreprinderile deținute de stat să corespundă standardelor înalte de integritate și să fie conduse de profesioniști. Aceasta presupune asigurarea unei funcționări transparente, meritocratice și fără interferențe politice.

Recomandările din acest raport oferă un ghid clar pentru îmbunătățirea administrării și reducerea riscurilor de corupție în întreprinderile deținute de stat, iar noi îndemnăm autoritățile competente, guvernul, instituțiile de profil și alți actorii relevanți să acorde prioritate acestor reforme.”

Raportul subliniază, de asemenea, provocările cu care se confruntă Agenția Proprietăți Publice (APP), care joacă un rol cheie în gestionarea întreprinderilor deținute de stat. Se recomandă consolidarea independenței agenției și definitivarea responsabilităților de supraveghere pentru a le alinia mai bine necesităților de administrare ale întreprinderilor deținute de stat. Funcționarii publici nu ar trebui să participe în administrarea companiilor pe care le reglementează. Raportul solicită crearea unui cadru mai armonizat și transparent pentru gestionarea activelor de stat, cu delimitări mai clare a funcțiilor atribuite ministerelor de profil și APP.

Raportul integral poate fi accesat aici.

Articole relevante

Comitetul Consultativ Independent Anticorupție