Finanțarea ilicită și lupta cu corupția ca priorități în materie de securitate: consolidarea rezilienței în era agresiunii ruse

La 16 mai 2023, Centrul pentru Studii de Criminalitate Financiară și Securitate (CFCS) din cadrul Royal United Services Institute (RUSI), în parteneriat cu Comitetul Consultativ Independent Anticorupție (CCIA) au organizat masa rotundă „Finanțarea ilicită și lupta cu corupția ca priorități în materie de securitate: consolidarea rezilienței în era agresiunii ruse”. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul financiar al National Endowment for Democracy (NED) și al Departamentului de Stat al SUA.

Evenimentul și-a propus să sporească gradul de conștientizare cu privire la amenințarea pe care o reprezintă finanțarea ilicită pentru securitatea națională, democrația și stabilitatea Republicii Moldova, alături de identificarea și determinarea unor modalități de consolidare a răspunsurilor societății civile și a altor actori naționali și internaționali împotriva corupției.

În cadrul evenimentului s-au pus în discuție amenințările reprezentate de finanțarea ilicită la adresa democrației Republicii Moldova și modul în care actorii corupți utilizează în mod activ modalități financiare pentru a-și fortifica pozițiile în stat. Războiul din Ucraina creează oportunități pentru oligarhii și cleptocrații din țară și transnaționali, pentru rețelele lor și, acolo unde este cazul, pentru finanțatorii lor, de a profita enorm de pe urma instabilității și a perturbărilor cauzate de război. Acest eveniment a avut, de asemenea, ca scop identificarea vulnerabilităților sistemice din Republica Moldova și a riscurilor de capturare a instituțiilor statului, care ar putea, astfel, submina viitorul țării, atât în ceea ce privește securitatea, stabilitatea, cât și eventuala aderare la Uniunea Europeană.

Fiind constatate provocările și impactul acestora asupra securității și stabilității Republicii Moldova, s-a analizat modul în care se pot dezvolta reacții transparente și responsabile care să permită statului să fie vigilent și să evite să cadă pradă actorilor corupți în aceste perioade extrem de periculoase. S-a discutat, de asemenea, despre experiența internațională și modul în care aceasta ar putea contribui la consolidarea abordării finanțării ilicite de către Republica Moldova.

La eveniment au fost prezenți funcționari de rang înalt din cadrul organelor de drept și autorităților de supraveghere din Republica Moldova. Cu un cuvânt de deschidere a participat și E.S. Kent D. Logsdon, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova. Organizarea acestui eveniment reprezintă primul parteneriat între CCIA și RUSI, în baza căruia ambele organizații își vor dezvolta cooperarea ulterioară în vederea combaterii finanțării ilicite și corupției în Moldova.

Ca următor pas, CCIA și RUSI au găzduit o masă rotundă pentru mass-media pe data de 17 mai. 

Scopul discuției este de a reuni membri ai societății civile anticorupție și reprezentanți ai mass-media pentru a explora amenințarea pe care o reprezintă finanțarea ilegală la adresa securității naționale, democrației și stabilității Republicii Moldova, alături de modalități de consolidare a reacției și de consolidare a societății civile și a coordonare a eforturilor altor actori anticorupție naționali și internaționali. 

Evenimentul a rezumat concluziile cheie ale discuției din ziua precedentă cu funcționarii publici și alți reprezentanți ai autorităților, organizații ale societății civile, reprezentanți ai sectorului privat și ai administrațiilor altor state cu accent pe combaterea corupției în Republica Moldova.

Articole relevante

Comitetul Consultativ Independent Anticorupție